Priveste prin OCHII IUBIRII!
„Frumuseţea este pur şi simplu realitatea privită cu ochii iubirii.”
(Rabindranath Tagore)
În luna mai a. c. (2009) Body Mind Spirit Magazine împlineşte doi ani de existenţă – un an online şi unul în versiune tipărită – existenţă strâns legată de evenimentul anual Body Mind Spirit Festival, a cărei a treia ediţie a avut loc anul acesta, la sfârşitul lunii martie.
Toţi cei ce contribuie la promovarea conceptului Body Mind Spirit cred în the bright side of life. Ceea ce nu înseamnă, că, în vremuri în care toţi se plâng de criză financiară, noi vindem iluzii. Viaţa are greutăţi, indiferent că ne place sau nu să recunoaştem. De fapt, nu scrie nicăieri că viaţa trebuie să fie doar roz. Doar că… enorm de multe lucruri depind de atitudinea noastră.
Dacă-ţi propui să priveşti lumea – sau pe tine însuţi – cu ochii aspri şi tăioşi ai criticii, vei avea mereu la ce te gândi şi poate uneori te vei simţi superior.
Slabă şi iluzorie recompensă, pe lângă efectele negative cu care te vei confrunta: mintea îţi va obosi curând, vei fi răsplătit cu aceeaşi monedă de către cei pe care i-ai judecat şi, întreţinând acest gen de gânduri, vei deschide larg poarta către toată gama de emoţii negative pe care le poate trăi un om.
În această lună, autorii Body Mind Spirit Magazine îţi propun un experiment cu efecte vindecătoare: te provocăm să priveşti lumea prin ochii iubirii. Începând de azi nu-I mai întâmpina pe ceilalţi măsurându-i de sus până jos în căutarea celui mai mic neajuns pe care l-ar putea avea.
Priveşte-i cu deschidere, cu căldură. Ascultă-i ce vor să-ţi spună. Primeşte-le darurile. Caută ce e frumos la fiecare. Astfel, o nouă lume ţi se va deschide – o lume care, poate, nici nu ai crezut că există, deşi era atât de aproape de tine – chiar în spatele ochilor tăi.
Desigur, noi îţi suntem alături în această aventură a dezvăluirii frumuseţii din lume, din tine, din ceilalţi: găseşti la secţiunea BODY informaţii despre „Eleganţa ca atitudine”, despre „Vitaminele frumuseţii” şi afli cum să aplici „Estetica în viaţa intimă”.
La secţiunea MIND îţi propunem jocuri umoristice de dezvoltare personală, îţi demonstrăm de ce a pune suflet în ceea ce faci constituie „pasul către excelenţă” şi îţi povestim cum psihologia şi-a descoperit recent a doua jumătate a menirii ei în lumea ştiinţelor: nu doar să vindece, ci să slujească fericirii umane.
În cadrul secţiunii SPIRIT afli care este „Cea mai bună metodă de educaţie a copiilor”, înveţi „Cum să atragi ce e bun în viaţa ta” şi descoperi lumile angelice, alături de Sophy Burnham, autoare americană de best-seller-uri care a scris despre îngeri în urma unor experienţe neobişnuite care I au schimbat viaţa. Se spune că luna mai e luna florilor. Îţi urăm ca pentru tine aceasta să fie luna în care şitu înfloreşti la maxim! Cum se face asta? Privind lumea prin ochii iubirii…
Patricia Cihodaru
Redactor Şef