Marturie de Dincolo de Moarte

Un caz cu totul deosebit se intampla in Italia si, in ciuda tuturor cercetarilor, ramane ceea ce este: o marturie de DINCOLO de moarte a spiritului lui Emilio, un tanar trecut prematur la cele vesnice.
Cazul a facut obiectul unor ample dezbateri, in care s-a implicat si Papa, trimitand o scrisoare familiei lui Emilio, binecuvantandu-o si indemnand-o sa continue pe calea credintei in Dumnezeul celor vii.

CANALUL DE COMUNICARE

Profesorul Mario Crispo, faimos cardiolog , reumatolog si internist din Roma, si sotia sa, Annarita, fosta jurnalista la Rai, si-au pierdut unicul fiu, Emilio, medic si el, in 1995, intr-un accident de masina. Avea doar 29 de ani. Dupa 3 luni de la trecerea lui la cele vesnice, spiritul se „intoarce”, transmitand prin mama sa, Annarita si prin tatal sau, „jurnalul noii sale vieti”, cu ajutorul „scrierii directe”- scriere prin care mana subiectului este condusa de o forta necunoscuta. Padre Antonio Gentili, un ilustru teolog de la centrul de studii Ordine dei Barnabiti, declara: „Nu se poate nega existenta unui canal de comunicare intre DINCOLO si DINCOACE! Este acelasi Dumnezeu, intru iubirea caruia sunt legate toate fiintele vii si defunctii si cel care consimte aceste contacte. Problema este alta: nu trebuie evocati defunctii pentru a-i raporta la realitatea umana si pentru a le cere sa ne satisfaca curiozitatea si sa ne rezolve problemele cotidiene. Aceasta este o metoda condamnata de Biserica. Trebuie sa ne punem in contact cu ei printr-o unica practica: RUGACIUNEA”. Parintii lui Emilio nu au facut sedinte de spiritism pentru a intra in contact cu el, ci spiritul lui Emilio i-a contactat pentru a le transmite mesaje.

EMILIO, UN TANAR FOARTE DOTAT

Emilio Crispo s-a nascut la Roma pe 21 iunie 1966. De mic copil manifesta o inteligenta deosebita si un temperament sensibil. Practica schiul si sporturi nautice, ca yahtingul. La doar 14 ani, castiga preselectia pentru a reprezenta Italia la Campionatele Mondiale de Sporturi Nautice, la clasa Vaurien, trece apoi la concursuri cu barci de regata, castigand campionate europene si italiene. Un mare talent si la muzica, la 15 ani isi ia diploma in solfegiu si pian la Conservatorul Santa Cecilia din Roma. Termina liceul cu 10, iar la 24 de ani isi lua licenta in Medicina si Chirurgie la Universitatea La Sapienza din Roma, tot cu 10 si se inscria la specializarea in Chirurgie vasculara. Publica numeroase lucrari stiintifice si castiga concursul la doctorat in cercetare, pe langa Catedra de chirurgie vasculara la Universitatea Tor Vergata-Roma. Moare in urma unui accident de masina, in septembrie 1995. Dupa 3 luni, spiritul sau incepe sa transmita prin mama sa, Annarita, si prin tatal sau, prin „scriere directa”, mesaje de dincolo de moartea terestra.

TATAL LUI EMILIO: „ERAM UN RATIONAL”

Mario Crispo era credincios, dar se considera si un om rational: ” In ce ma priveste, am fost obisnuit intotdeauna cu metoda cercetarii stiintifice bazata pe o absoluta rationalitate, departe de sugestiile ezoterice. Cred ca pot spune acelasi lucru si despre sotia mea. Suntem credinciosi dar nu ne-am fi imaginat ca o sa traim o astfel de aventura, atat de semnificativa, in acea dimensiune necunoscuta noua, unde traieste fiul nostru. Nu ne putem explica de ce Dumnezeu ne-a permis sa comunicam cu el, gratie acestui particular tip de scris. Poate pentru faptul ca a vrut sa ne rasplateasca pentru durerea de nedescris pe care am suferit-o in urma pierderii lui Emilio? Cu putin inaintea disparitiei lui, am avut unele presimtiri: il vedeam din ce in ce mai obosit, alerga mai mult decat de obicei la spital, operatii, congrese, parca voia sa termine toate cele propuse. Din nefericire, alerga si cu masina!

De aceea, ori de cate ori iesea seara, nu dormeam pana cand nu-l auzeam ca se intorcea acasa. Astfel s-a intamplat pe 14 septembrie 1995. Nu am putut sa adorm, eram nelinistit, pana la ora 1,20, cand m-au anuntat ca a avut loc un accident langa Tivoli. L-au dus la spitalul unde era el medic. Am ajuns cu sotia inaintea lui si l-am vazut intrand pe targa, inconjurat de toti colegii lui medici, gata sa-l opereze. Am ramas zi si noapte alaturi de el, crezand in vreun miracol. Insa, dupa 6 zile de inutile sperante, Emilio a intrat in coma ireversibila, iar pe 22 septembrie aparatele care-l tineau in viata au fost intrerupte “Toate sperantele noastre s-au stins. Am simtit ca viata noastra se sfarsise”.

„EMILIO TRAIESTE IN IUBIREA LUI DUMNEZEU”

Annarita, mama lui Emilio, a fost prima contactata de spiritul fiului: „Eram muta de durere. Am incetat sa mai lucrez. Mergeam la cimitir zilnic, iar seara abia asteptam sa adorm. Imi petreceam zilele printre lucrurile lui. A sosit si Craciunul (din ’95 ), dar atmosfera de sarbatori ma ranea si mai mult. Imi gasisem ocupatie raspunzand sutelor de telegrame de condoleante primite. Stand la masa cu pixul in mana, am auzit, la 11.45, sunand soneria agendei electronice a lui Emilio din care scoteam adresele amicilor lui.

Apoi am simtit ca pixul o ia razna pe foaie, miscandu-se singur. Mana mea era condusa de o forta misterioasa. Am ramas inmarmurita si am privit foaia: era scris EMILIO, repetat de mai multe ori pe o fasie de 20 cm. Era oare o sugestie de-a mea, m-am intrebat? Un impuls inconstient dictat de mintea mea? Nu am spus nimic sotului meu. Nici macar in zilele urmatoare, cand frazele deveneau mai clare: „Emilio este viu. Emilio traieste”; „Va sunt alaturi, sunt mereu alaturi de Dumnezeu”; „Daca ma iubesti, nu mai plange, curaj”; „Sunt cu Greta, ingerul meu pazitor”(Greta era catelusa golden retriever, care murise inaintea lui Emilio cu 2 luni, numita si Fioreoro). Apoi a urmat un mesaj mai lung: „Eu am stiut ca va trebui sa va las intr-o zi sau alta. Mama, navighez in marea divina, cu spiritele de lumina, cu multi amici. Emilio traieste in iubirea lui Dumnezeu”.

MESAJELE CU „SCRIERE DIRECTA”

Au mai trecut cateva zile fara ca mama lui Emilio sa-i marturiseasca ceva sotului ei. Pe 12 ianuarie 1996, Annarita s-a dus, ca de obicei, la bisericuta fostei scoli a lui Emilio, sa-i aprinda lumanari si sa faca rugaciuni. Acolo a gasit o figurina din ceara topita de la cele doua lumanari lasate cu o zi inainte, care semana cu o barcuta, pasiunea lui Emilio. „Era, fara dubii, un cadou pentru mine de DINCOLO. Din acel moment am decis sa marturisesc totul sotului meu, care s-a emotionat la vederea barcutei si a mesajelor scrise de mana lui Emilio si a mea”, povesteste mama lui Emilio. Dupa alte doua zile, Mario s-a incuiat in camera fiului sau si a luat un pix cu un block-notes, cedand barierelor rationale ale meseriei sale de medic. Pixul a inceput sa scrie ghidat de Emilio: „Ciao, papi, traiesc si sunt cu Greta, ingerul meu. Acum veghem impreuna asupra mamei si a ta.”

„Din acel moment”, spune tatal lui Emilio, „eu si sotia mea nu am incetat sa completam jurnalul mesajelor de la fiul nostru. Frazele lui deveneau din ce in ce mai limpezi, cu un limbaj bogat, plin de fraze hazlii si cu simboluri surprinzatoare. Chiar si continutul a devenit din ce in ce mai profund, cu un limbaj patruns de concepte teologice de nivel inalt, limbaj pe care eu si sotia mea nu am fi putut fi in stare sa-l exprimam. Sunt laude inchinate lui IISUS, FECIOAREI MARIA, lui DUMNEZEU-TATAL si marei lor iubiri pentru umanitate. Se descrie viziunea beatificanta a realitatii ceresti.

MISIUNEA LUI EMILIO

„Jurnalul lui Emilio” este un dar pentru toti. «Eu traiesc cu bucuria unei vieti, gratie actiunii luminoase dau viata sufletelor bolnave. Calatoresc in spatii infinite cu o lumina divina. Ce muzica ! Eu sunt bine. Emi este unul «viu»”, scria Emilio de DINCOLO. Iata cateva dintre mesajele acestui spirit, care continua sa transmita si astazi:

24 ian.’96 „Iisus va iubeste. As vrea ca voi sa ma credeti ca sunt viu, sunt fericit si traiesc mereu aproape de Iisus. Vreau sa crezi ca viata nu inceteaza daca nu mai ai corpul. Mama, nu-ti fie teama, nu va voi lasa niciodata”.

13 martie ’96: „Viata mea spirituala isi urmeaza calea stabilita, cu sufletele carora le este incredintata misiunea de a numi pe cei care vor cunoaste lumina lui Dumnezeu. Noi suntem alesii care trebuie sa-i alegem pe cei ce merita acest premiu. Printre sufletele vii din lumea voastra, sunt unele dotate cu virtuti supranaturale care umbla alaturi de ingerul lor pazitor si care sunt predestinate sa cunoasca Adevarul inainte de vreme. Exista unele care nu cunosc limitele lucrurilor si care decid destinele lumii. Nu intelegi cu mintea ta umana anumite destine pe care le definesti crude. Mama mea draga, nu te supara daca nu ma poti atinge, gandeste-te la acest dar care va este admis si vei intelege divina bunatate si indurare” .

16 martie ’96: ” Nimeni nu-si poate cunoaste propriul destin, cu exceptia unor alesi, putini la numar. Nu sunt secrete pentru cine crede in Dumnezeu… Viata care conteaza este cea la care am fost chemat sa o traiesc. Nu ca cea terestra n-ar fi importanta in functiunea sa, insa e prea rapida pentru a putea fi traita din plin. Dumnezeu exista, dar nu se vede si deseori nici nu se simte, chiar daca impregneaza totul in jur cu prezenta sa. Aici, insa, nu sunt nici cortine, nici culise. Domnul invaluie totul in lumina sa calda si in armonia vocii sale; Eu sunt bucurie, exaltare, seninatate, beatitudine, certitudine. De ce toate aceste conditii frumoase ale mele va provoaca suferinta? Dumnezeu m-a chemat de la viata terestra, dar mi-a daruit viata eterna si nu m-a privat de afectiune”.

OMUL SA NU-SI UITE MENIREA

17 martie: „Dumnezeu da si prevede totul. Tata, nu poti pretinde sa cunosti in viata ceea ce se invata dupa moarte, continuand sa gandesti ca un om. Durerea ta este de inteles si nimeni nu-ti poate reprosa nimic. Tu stii foarte bine ca mintea ta este un dar de la Dumnezeu, insa nu fii prea orgolios de aceasta intuitie si invata sa fii umil in fata misterelor Credintei. Nimeni nu-ti cere sa renunti la bogatia intelectului tau. Ti se cere doar, in numele Credintei, sa nu o folosesti pentru a contesta si considera inacceptabila vointa divina pe care mintea ta nu reuseste sa o conceapa. Liberul arbitru este dat omului de Duhul Sfint, ca omul sa nu-si uite menirea pe pamant”.

FORTA CUVANTULUI

27 martie 1996: Un mesaj surprinzator a venit de aceasta data. Desi scris cu caracterele lui Emilio, este evident de la cine vine, nu indraznim sa comentam mai mult: „Dragii mei.
V-am privat de unicul vostru fiu, cu violenta, si va cer sa treceti peste aceasta proba la care v-am supus, cu siguranta, nu din egoism, sentiment exclusiv terestru, ci din urgenta spirituala a fiului de a se intoarce la Originea Fiului. Asa cum a fost scris. Acum va solicit sa va deschideti inimile la forta Cuvantului si sa utilizati bogata voastra ratiune in a va face interpreti intelepti, sustinatori ingeniosi si propagandisti ai Adevarului.”

Dupa ce isi anunta parintii ca a fost desemnat ingerul lor pazitor, Emilio transmite: „Nu va descurajati daca vreunul va va crede nebuni. Multi va vor asculta si crede, pentru ca omul care traieste precar simte nevoia certitudinii unei vieti care sa-l rasplateasca de insuccesele si amaraciunile vietii terestre. Eu voi fi intermediarul in aceasta misiune a voastra. Cu cat va veti implica mai mult, cu atat mai mult eu voi fi cu voi”.

DIMENSIUNEA INGERILOR

5 aprilie 1996. „Eu traiesc intr-o dimensiune minunata, in care spiritul se imbogateste de la lumina lui Dumnezeu si poate in acelasi timp sa ramana in contact cu fiintele umane. Este dimensiunea Ingerilor. Noi reflectam Lumina si Iubirea, suntem reflectorii care ilumineaza si examineaza intunericul sufletului. Noi purtam Lumina de la izvorul divin in colturile cele mai obscure. Suntem Ingeri luminosi. Voi suferiti o inundatie de Lumina purificanta, care, dupa ce a iluminat intrarea si a indicat iesirea, acum insemneaza calea si directia de urmat. Nu pierdeti aceasta Lumina, reflectati-o la randul vostru acolo unde este nevoie.

Noi suntem adepti ai comunicarii intre Cer si Pamant. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, iar noi mentinem viu acest contact chiar si pentru acei oameni distrati, care nu stiu sa mearga in cautarea Domnului. Noi veghem asupra tuturor celor care sunt in Gratia lui Dumnezeu, dar carora le este greu de crezut. Suntem „rondul de noapte” al cerului. Nu te minuna, mama, daca eu ma exprim uneori ca un om. Corpul nu mai este, insa obisnuinta nu a disparut, iar dimensiunea voastra corporala ma conditioneaza putin, chiar daca eu va comunic prin intermediul spiritului vostru. Deseori, omul se pierde in cautarea placerii.

Noi avem misiunea de a-i trezi constiinta in cautarea placerii spiritului. Nu este prea usor. In viata fiecarui om exista un Inger care vegheaza asupra lui si, cand greseste, il constrange sa se confrunte cu binele, chiar fara voia lui si-i tine contabilitatea actiunilor bune. La sfarsitul vietii, isi insoteste protejatul la intalnirea cu Preainaltul si-i arata totalitatea faptelor. Aici ia sfarsit misiunea Ingerului Pazitor si este pregatit sa ia in primire o alta. Rareori Ingerul Pazitor isi face simtita prezenta fata de protejatul sau, chiar daca ar vrea. Nu trebuie sa ne rusinam ca avem un Inger Pazitor si cand suntem adulti. Rareori, omul adult crede in existenta Ingerului Pazitor, acelasi in care credea de pe cand era copil. Doar cine ramane in puritate copil poate sa-si vada in timpul vietii Ingerul Pazitor. Voi il simtiti deja langa voi. Il veti vedea cand va veti recastiga puritatea sufletului. Intunericul va deveni lumina, durerea – bucurie, departarea – simbioza, singuratatea – companie vesela , disperarea – confort. AMIN!”.

De Robert Trif