Limbajul secret al apei

Cercetătorul japonez Masaru Emoto a reuşit, prin tehnici de fotografiere rapidă, să pozeze structura apei în timpul îngheţării şi să evidenţieze astfel consecinţa directă a gândurilor pozitive şi negative asupra formării cristalelor de gheaţă.

Masaru Emoto a căutat mult timp un liant care să demonstreze că toate lucrurile de pe acest Pământ sunt interconectate şi a găsit un prieten de nădejde într-o substanţă care se pare că nici măcar nu a fost aici de la început (conform teoriei profesorului Louis Frank de la Universitatea din Iowa prezentată în lucrarea “Small comets and our origins”).

Emoto a demonstrat ştiinţific că apa are capacitatea de a stoca şi reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, muzica şi sentimentele, studiile fiind făcute pe cristalele de gheaţă. Acest lucru a permis tuturor să vadă că apa într-adevăr poartă informaţie cu ea. În lucrarea „Mesajele ascunse din apă”, tradusă şi la noi, el arată cum procedează pentru a fotografia cristalele: „pun cincizeci de feluri de apă în 50 de vase Petri diferite. Pun apoi vasele într-un frigider la îngheţat, pentru 3 ore, la -20°C.

Rezultatul este că tensiunea suprafeţei formează în vasele Petri picături de gheaţă transversale de aproximativ 1 mm. Cristalul apare când îndrepţi o lumină deasupra picăturii de gheaţă. Desigur, rezultatul nu este niciodată acela de 50 de cristale asemănătoare; uneori nici nu se formează cristale. Cristalele se arată numai pentru 20 sau 30 de secunde, în timp ce temperatura creşte, iar gheaţa începe să se topească.” „Ce îi conferă apei capacitatea de a reflecta ce este în sufletele oamenilor?”

Emoto a pornit de la ideea că „toate lucrurile se află în vibraţie şi fiecare vibrează la propria frecvenţă” (inclusive organismul uman), ipoteză acceptată şi de fizica cuantică: „Să ne închipuim”, spune el, „că v-aţi putea reduce trupul la o mărime microscopică şi că aţi porni într-o explorare pentru a descoperi secretele acestui univers numit fiinţa umană. Aţi vedea în scurt timp că orice lucru nu este alcătuit din altceva decât din atomi, fiecare atom fiind un nucleu cu electroni ce se învârt în jurul lui.

Numărul şi forma acestor electroni şi a orbitelor lor îi conferă fiecărei substanţe un set specific de frecvenţe vibraţionale. Aţi descoperi că, indiferent de substanţă, nimic nu este masă solidă”. De fapt, lucrurile care ni se par nouă solide sunt în realitate mai mult de 99% „goale”.

Chiar dacă noi vedem această pagină ca fiind nemişcată, la nivel atomic este o forfotă de nedescris. Este clar că simţurile noastre perceptive sunt limitate: „Ochii noştri pot vedea obiecte, însă nu pot vedea vibraţii”. De asemenea, frecvenţa înseamnă sunet. Aşadar, fiecare obiect ce vibrează emite şi un sunet, imperceptibil pentru urechile noastre dacă nu se află în gama 15-20.000 Hz.

Fiecare frecvenţă emisă are receptorul ei bine stabilit. De exemplu, ochii pot capta intervalul limitat între aproximativ (5•1014÷1015) Hz sau în lungimi de undă (300÷700) nanometri.E amuzant, dar să ne gândim puţin fantezist: Ce s-ar întâmpla dacă ochii ar putea să recepţioneze undele între 15Hz-20KHz, iar urechile frecvenţele din gama ochilor? Am auzi oare cu ochii şi am vedea cu urechile? Sau am vedea nişte culori ce aparţin unei game pe care nici nu ne-o putem imagina şi amauzi sunete la care nici nu putem visa.

Cei care văd aure şi entităţi au acest spectru al ochilor puţin lărgit faţă de cel obişnuit, putând vedea peste graniţele acestor intervale, adică în ultraviolet şi infraroşu. Oricum, se ştie că ochii doar captează informaţia, nefăcând şi interpretarea; aceasta pare să fie treaba creierului. Iar copiii-minune care pot capta informaţia cu mâinile ajung să poată citi cu acestea când sunt legaţi la ochi. În cazul lor ştiinţa ridică din umeri şi le numeşte „cazuri izolate” – cu toate că numărul lor este în continuă creştere.

Dar să revenim… Apa este un „maestru receptor”, cum o denumeşte plastic Emoto: ea poate percepe, înmagazina şi reda, într-o formă ce poate fi percepută de ochiul uman, orice frecvenţă (vibraţie), fie că acesta este emisă de o melodie, poză, cuvânt, sentiment sau gând. După cum am menţionat, există mai multe metode prin care apa a fost informată: Prin cuvinte scrise pe bileţele ce erau lipite, pe sticla cu apă, cu scrisul către interior