Insula unde oamenii au uitat sa moara

Lovit de cancer pulmonar şi anunţat de doctori că mai are doar şase luni de trăit, Statmatis Moraitis, un veteran de război originar din Grecia şi care trăia în SUA, s-a mutat înapoi pe insula sa nativă, Ikaria, unde s-a vindecat într-un mod miraculos de boala care îl măcina.

Povestea a devenit o adevărată legendă a folclorului local, unde cazuri de vindecări miraculoase datează de peste 25 de secole.

Dan Buettner, care scrie pentru New York Times Magazine, a vizitat insula şi a întrebat experţii cum reuşesc locuitorii din Ikaria să depăşească aceste momente grele ale vieţii.

Potrivit unui studiu, cercetătorii au reuşit să confirme ceea ce persoanele din antichitate ştiau: locuitorii din Ikaria trăiesc mai mult, cedează în faţa bolilor la o vârstă mult mai înaintată şi reuşesc să aibă o minte ageră chiar şi la bătrâneţe.

Împreună cu doctorul Gianni Pes de la Universitatea Sassari din Italia şi cu doctorul Michel Poulain, un demograf belgian, Dan Buettner a reuşit să identifice în anul 2000 o regiune din provincia Nuoro din Sardinia ca zona cu cea mai mare concentraţie de bărbaţi centenari din lume.

Pe măsură ce au redus zona de cercetare până la o grupare de sate localizate la înălţimi mari în munţii Nuoro, oamenii de ştiinţă au reuşit să traseze pe harta lumii o graniţă cu cerneală albastră şi au început să numească zona din interiorul “frontierelor imaginare” ca şi “zona albastră”.

Începând cu anul 2002 aceştia au reuşit să identifice alte trei populaţii din jurul lumii unde oamenii aveau vieţi mai lungi decât oriunde altundeva. Femeile care trăiesc cel mai mult din întreaga lume se află pe insula Okinawa.

Ikarienii trăiesc în medie cu 8-10 ani mai mult

Dan Buettner şi colegii săi au continuat să caute “bazine” de longevitate, astfel că în 2008 au început să investigheze Ikaria.

Studiul a încercat să depăşească ideea de poveşti şi să identifice date concrete referitoare la longevitatea din Ikaria . După ce au adunat toate datele disponibile, Poulain şi colegii săi de la Universitatea din Atena, au concluzionat că locuitorii din Ikaria atingeau vârsta de 90 de ani de 2,5 ori mai mult decât o făceau americanii.

Bărbaţii ikarieni în special aveau de patru ori mai multe şanse să ajungă la vârsta de 90 de ani decât omologii lor americani, şi de cele mai multe ori având o stare de sănătate mult mai bună.

Mai mult decât atât, ikarienii trăiau în medie cu 8-10 ani mai mult înainte să cedeze în faţa cancerului şi a afecţiunilor cardiace, şi sufereau mai puţin de depresie, iar boala Alzheimer avea o incidenţă cu un sfert mai mică decât în alte ţări. În Ikaria, oamenii reuşeau să îşi păstreze mintea ageră până la sfârşitul vieţii.

Unde se află Ikaria şi care sunt secretele ei?

Ikaria, o insulă de aproximativ 256 kilometri pătraţi, este locuită de circa 10.000 de greci, şi se află localizată la 50 de kilometri depărtare de coasta de vest a Turciei. Înainte de era creştină, insula era casa pădurilor de stejar şi a podgoriilor productive. Reputaţia insulei ca o destinaţie sănătoasă datează de peste 2500 de ani, când grecii călătoreau aici pentru a face baie în izvoarele termale din apropiere de Therma.

Dorind să înveţe mai mult despre tainele insulei şi ale longevităţii locuitorilor ei, cercetătorii au cerut ajutorul şi doctorului Ilias Leriadis, unul din puţinii medici de pe insula Ikaria .

Acesta a dezvăluit câteva din secretele locuitorilor, după ce a pregătit o masă cu măsline, humus, pâine ikariană şi vin: “aici lumea stă trează până târziu, ne trezim târziu şi întotdeauna ne odihnim în timpul zilei. Aici nimeni nu poartă ceas la mână, şi niciun ceas nu funcţionează corect. Atunci când inviţi pe cineva la prânz poate să vină la zece dimineaţa sau la şase seara. Pur şi simplu nu ne pasă de cât este ora. Aici nu ne pasă de bani şi bogăţie. Atunci când sărbătorim evenimente religioase sau culturale, oamenii folosesc banii pentru a cumpăra vin şi mâncare. Dacă rămân bani, aceştia îi dau săracilor. Ikaria nu este un loc în care se foloseşte cuvântul «eu». Ikaria este o insulă în care se foloseşte doar cuvântul «noi»”.

Trecutul neobişnuit al Ikariei poate explica de ce, în locul acesta, există o stare de comuniune între oameni. Vânturile puternice care se abat asupra insulei şi lipsa porturilor au ţinut-o departe de drumurile comerciale principale. Acest lucru a ţinut Ikaria într-o oarecare izolare, fiind nevoită să se auto-administreze.

Leriadis a mai vorbit şi despre “ceaiul de munte” local, făcut din ierburi uscate, şi care este băut ca un cocktail la sfârşitul zilei. Acesta a mai menţionat maghiranul sălbatic, salvia (flaskomilia), un tip de ceai de mentă (fliskouni), rozmarinul şi o băutură făcută din frunze de păpădie fierte cu puţină lămâie. Toate aceste plante pot fi considerate adevărate medicamente naturiste.

În Ikaria, mierea este un remediu universal. “Există tipuri de miere aici cum nu ai mai văzut nicăieri în lume”, spune Leriadis. Mierea este folosită ca şi tratament pentru răni, mahmureli sau pentru tratarea gripei. Bătrânii îşi încep ziua cu o lingură de miere de albine. “Pentru ei este ca un medicament.”

Alimentaţia anti-îmbătrânire

De-a lungul următorilor trei ani, cercetătorii au cunoscut câţiva din pacienţii lui Leriadis.

Rutina zilnică a celor mai mulţi locuitori s-a dovedit a fi exact aşa cum a descris-o Leriadis: se trezesc în mod natural, muncesc în grădină, iau un prânz târziu, iar apoi se odihnesc. La apus, vecinii se vizitează între ei.

Alimentaţia lor era tipică: un mic dejun format din lapte de capră, vin, ceai de salvie sau cafea, miere de albine şi pâine. Prânzul era aproape întodeauna alcatuit din fasole, linte, cartofi, verdeţuri (fenicul, păpădie sau spanac) şi alte  legume de sezon pe care le produceau în grădina lor. La cină se mănâncă pâine şi se bea lapte de capră.

Doctorul Ioanna Chinou, profesor la Universitatea din Atena, este unul din experţii europeni în ceea ce priveşte proprietăţile bioactive ale ierburilor şi produselor naturale. Aceasta a spus despre longevitatea ikarienilor că se datorează în mare parte cantităţii mari de ceai pe care o beau, în special pentru că aceste tipuri de băuturi pe care le consumă sunt remedii tradiţionale greceşti.

Aceste plante combat gingivita, afecţiunile gastrointestinale şi îmbunătăţesc circulaţia sanguină. De asemenea, majoritatea plantelor au proprietăţi antioxidante puternice, sunt surse importante de polifenoli şi conţin diuretici slabi.

„Somnul de frumuseţe” are rostul lui

Între timp, Gianni Pes şi Michel Poulain au realizat cercetări suplimentare privind stilul de viaţă pe care l-au abordat oamenii din Ikaria, întrebând 35 de subiecţi cât de mult dorm sau dacă au fumat vreodată. Apoi aceştia au testat funcţiile fizice, cognitive, agilitatea mentală şi starea de sănătate psihică a persoanelor intervievate.

Doctorul Christina Chrysohoou, cardiolog la Universitatea din Atena, a realizat un sondaj care a presupus analiza a 673 de ikarieni. Chrysohoou a suspectat că obiceiurile de somn şi de sex ale ikarienilor ar putea avea o legătură cu viaţa lor lungă.

Aceasta a descoperit că somnul în timpul zilei este asociat cu o reducere de 12% a riscului de afecţiuni cardiace coronare, însă dacă acest lucru se face în mod regulat, cel puţin trei zile pe săptămână, reducerea era de 37%.

„Firele invizibile” care îi leagă pe oameni

Structura socială are un rol destul de important. În Sardinia, o mentalitate culturală bazată pe aprecierea bătrânilor reuşeşte să îi menţină implicaţi în comunitate şi în casele familiilor până când ajung la 100 de ani.

Studiile au arătat că pensionarea timpurie printre muncitorii din economiile industrializate reduce speranţa de viaţă. O atitudine ca cea din Sardinia , îi determină pe centenari să se ridice din pat şi să ia parte la diferite activităţi fizice, să ghideze comunitatea din punct de vedere spiritual sau să transmită copiilor tradiţiile locale.

Dacă acorzi atenţie modului în care ikarienii şi-au trăit viaţa, se pare că zeci de factori puternici, omniprezenţi, sunt implicaţi în această caracteristică a longevităţii, dorită de toată lumea. Este uşor să te odihneşti suficient dacă nimeni altcineva nu se trezeşte devreme şi oraşul e pustiu la orele prânzului, când toată lumea trage un pui de somn. Este de ajutor faptul că alimentele cele mai accesibile şi mai ieftine sunt de asemenea şi cele mai sănătoase, şi că strămoşii tăi au muncit sute de ani pentru a descoperi modalităţi de a le face să aibă un gust bun. Este greu să treacă o zi în Ikaria fără să nu fii nevoit să urci pe dealuri.

Aici nu simţi durerea existenţială de a nu aparţine locului sau stresul de a nu întârzia undeva. Îţi realizezi propria grădină, deoarece asta au făcut părinţii tăi şi asta fac şi vecinii tăi. Ai mai puţine şanse de a fi victima unei infracţiuni, deoarece toată lumea ştie exact ce face persoana de lângă el. Seara bei câteva pahare de vin şi ceai de munte în compania unor prieteni buni, iar duminica  mergi la biserică.

În Ikaria, chiar dacă eşti antisocial nu o să fii niciodată singur.

Concluzia

Să ne întoarcem puţin la povestea veteranului de război Statmatis Moraitis, vindecat de cancer.

Buettner l-a sunat pe Moraitis în urmă cu câteva săptămâni. Soţia sa a murit în primăvară la vârsta de 85 de ani, şi acum locuieşte singur. După o discuţie scurtă despre ce a făcut în acea zi, Buettner i-a pus o ultimă întrebare: “Cum crezi că ai reuşit să te recuperezi în urma cancerului pulmonar?”

“Pur şi simplu a dispărut”, a răspuns Moraitis. “M-am dus în America în urmă cu 25 de ani pentru a vedea dacă medicii ar putea să îmi explice cum s-a produs această vindecare miraculoasă”, a adăugat acesta. “Şi ce s-a întâmplat?”, îl întreabă Buettner. “Doctorii mei au murit!”, răspunde Moaritis.

Buettner a ajuns la o concluzie în ceea ce priveşte longevitatea oamenilor, şi a spus: “pentru ca oamenii să adopte un stil de viaţă sănătos trebuie să trăiască într-un ecosistem”. De exemplu, americanii pot încerca să mănânce sănătos, dar “industria alimentelor procesate cheltuie peste 4 miliarde de dolari pe an pentru a ne tenta să consumăm produsele lor. Cum putem combate acest lucru?”