Gesturi mici, efecte mari – poveste cu talc

A fost o data intr-un sat modest de munte, o scoala mica si frumoasa. Intr-o zi, doamna invatatoare de la clasa 1 le-a cerut elevilor sa deseneze ceva pentru care simteau ca trebuie sa ii multumeasca lui Dumnezeu. In gandul ei si-a spus ca acesti copii, care proveneau din mai multe catune saracacioase, nu prea aveau multe lucruri pentru care sa multumeasca si sa fie recunoscatori. Si stia ca aproape toti vor desena cozonaci traditionali, bucati de ciocolata si mese imbelsugate.

Dupa ce fiecare si-a terminat desenul, invatatoarea a fost surprinsa de desenul lui Ionut, copilul cel mai mic din clasa: acesta reprezenta o simpla mana, schitata stangaci si copilareste. Mana cui sa fi fost oare? Ceilalti elevi au devenit si ei curiosi. „Este mana Lui Dumnezeu, care ne da de mancare!” a spus unul dintre ei. „Este mana unui taran. Pentru ca taranii cultiva cartofii, ii scot din pamant si apoi noi ii putem manca!” si-a dat cu parerea un altul. In timp ce elevii isi priveau propriile desene, invatatoarea s-a aplecat asupra lui Ionut si l-a intrebat a cui era mana. „Este mana dumneavoastra, doamna invatatoare!” a raspuns el sfios.

Iar ea, doamna invatatoare, si-a amintit ca in fiecare dimineata, il ajuta sa urce treptele inalte de la intrarea in scoala, luandu-l de mana. Facea acest lucru si cu alti elevi, dar pentru el era un lucru important si pentru care merita sa ii fie recunoscator lui Dumnezeu.

Sursa: www.strategiidesucces.ro