O iubire inocenta

În ziua de azi copiii se maturizează foarte rapid. Aceasta pentru că de mici sunt abandonaţi în faţa calculatorului sau a televizorului şi „gaşca” le ţine loc de părinţi. Dar să ne întoarcem puţin în timp – pe vremea când dragostea nu însemna doar sex şi cea mai mare bucurie era să te joci în faţa blocului (nu să stai pe mess).

Aveam 6 ani şi consideram că lumea îmi aparţine. În acea primăvară am descoperit ce înseamnă să iubeşti. Visam la vecina mea de bloc, Ioana, o fetiţă drăgălaşă de 5 ani, care era mereu veselă şijucăuşă. Îi cerusem „prietenia” şi în fiecare zi îi ofeream un cadou (o bomboană, un avion de hârtie, gumă parţial mestecată, jumătate de măr), dar vroiam să fac ceva mai spectaculos. Rivalul meu, Ionuţ, îi arătase bicicleta lui cea nouă, aşa că îmi era ruşine să mai ies cu trotineta.

După o zi întreagă de frământări, neştiind dacă să o invit la îngheţată sau în parc cu Bubu (bunicul), am decis să mă uit la televizor. Pe atunci nu erau prea multe desene animate, aşa că am ales să mă uit la „Cavalerii Mesei Rotunde”. – Eu sunt cel mai curajos cavaler! Sir Andrei o va salva pe lady Ioana! Între timp săream pe pat (de aceea mama simţea arcurile) şi credeam că mă lupt cu ticălosul de Ionuţ. M-am oprit când inamicul a fost învins sau mai bine zis, când am spart vaza. Deodată îmi vine o idee genială. „Împrumut” rapid inelul mamei şi îl pun într-o cutie de gumă. Alerg pe scări pană la etajul 1 şi sun la uşă!

– Salut, Andrei. Ce mai faci? mă întreabă părinţii Ioanei.

– Am venit sa mă căsătoresc cu Ioana! – zic eu foarte serios.

Părinţii schimbă priviri şi râd cu poftă. Tatăl mă tachinează:

– Îţi trebuie un inel pentru aşa ceva. Dacă nu ai unul nu o las pe Ioana să se mărite cu tine!

Îmi scot cutia de gumă şi le prezint inelul. Tatăl râde cu poftă, dar mama, şocată, scapă farfuria din mână! În final, după o discuţie lungă la telefon între „socri”, părinţii fetei îşi dau seama că o fac doar în joacă.

Sunt nevoit să înapoiez inelul, dar nu mă las: improvizez unul nou, colorând o piuliţă. În acea zi copiii s-au adunat în curtea blocului şi fiecare a participat la nuntă. Domnişoarele de onoare au strâns flori şi aruncau cu petale peste noi, un băiat mai mare a fost preotul, iar restul ajutau la prepararea unei specialităţi culinare: pietre învelite în frunze, condimentate cu puţin nisip.

Totul era perfect: păsările cântau, eu mă căsătoream şi nimeni nu îl băga în seamă pe Ionuţ. A încercat să îşi folosească ultimul as din mânecă şi să o impresioneze pe Ioana ţinând ghidonul cu o singură mână, dar a căzut şi a început să plângă. De la etaj ,mama lui l-a certat şi l-a chemat în casă. Încurajează-ţi copilul să fie cât mai creativ. Urmăreşte-l din umbră, dar lasă-l să ia decizii singur. Astfel, când va fi mare,va avea încredere în sine şi va discerne singur ce este cel mai bine pentru el, ridicându-se deasupra spiritului „de turmă”.

Andrei Varban