Matematicieni celebri

PITAGORA (565 – 500 i. Hr) ;Prima descriere asupra operei lui Pitagora si a scolii sale de la Cronota (Italia de sud) apare abia la 130 de ani de la moartea sa, astfel incat a fost pusa la indoiala insasi existenta lui. Dar, daca nu ar fi trait, cum s– ar fi transmis tabla inmultirii a lui Pitagora si teorema de geometrie numita ”a lui Pitagora”, care stabileste relatia dintre ipotenuza si cele 2 catete ale unui triunghi dreptunghic?

Pitagora a fost totusi mai mult un filozof mistic, decat un matematician. Discipolii sai, pitagoreii, au spus ca numarul este stapanul universului. Pitagora si pitagoreii, care au activat pana la jumatatea a doua a secolului al VI– lea d. Hr., au pus problema studiului cantitativ al naturii, au inceput teoria numerelor la eleni, au facut studiul matematic al muzicii si al acusticii.

Pe langa descoperiri geometrice, pitagoreii au aratat ca Pamantul este un glob, au avut teorii imedicale proprii etc. Ei considerau ca numerele sunt esenta adevarata a lucrurilor.Dupa o legenda, Pitagora ar fi murit in flacarile scolii sale de la Crotona, scoala incendiata de fanatici religiosi, dusmani ai invataturii pitagoreice.

EUCLID (330 – 275 i. Hr);
Strobaeus povesteste urmatoarele, despre Euclid: Cineva care a inceput sa studieze geometria de la Euclid, dupa ce a invatat intaia teorema, l– a intrebat: „Dar ce folos voi avea eu, daca invat aceste lucruri?”. Euclid isi chema sclavul si– i zice: „Da– i acestuia trei oboli, fiindca el vrea sa castige din ceea ce invata.”

ARHIMEDE (287 – 212 i. Hr);
Sunt cunoscute multe legende despre Arhimede. Ca si marii matematicieni de mai tarziu (Newton in special), cand Arhimede era preocupat de o problema de matematica, uita unde se afla; ba mai mult, uita si sa manance. Asa, de pilda, intr– o zi pe cand facea baie in apa marii isi dadu seama ca a descoperit celebra sa lege de hidrostatica: un corp scufundat in apa sufera din partea acesteia o presiune din toate partile, care contrabalanseaza exact greutatea volumului de apa dezlocuit. In momentul cand Arhimede a descoperit, intuitiv, acest principiu, pe cand inota in apa, s– a reintors la mal si s– a indreptat gol spre casa, strigand: „Eureka, eureka”, ceea ce in vechea elena se pronunta „evrica, evrica” si inseamna „am descoperit” sau „am gasit”. Ce se intamplase, ce problema se pusese si el descoperise solutia?

Regele Hieron al III– lea al Siracuzei, daduse unui bijutier o anumita cantitate de aur, ca sa– i faca o coroana. Bijutierul facuse coroana, dar – fiind necinstit – – inlocuise o parte din aur cu argint de aceeasi greutate ca si greutatea de aur pe care o primise. Regele a banuit falsificarea si i– a dat lui Arhimede sa– i rezolve problema si sa– i spuna cat aur si cat argint are coroana. Arhimede s– a chinuit mult s– o rezolve, dar nu a reusit pana nu a descoperit principiul de idrostatica, enuntat mai sus. Astǎzi elevii de clasa VIII– a stiu sa rezolve, pe baza unei experiente si unor calcule usoare de algebra, aceasta problema in care intervin densitatile aurului si argintului.

Se stie, de asemenea, de o alta exclamatie a lui Arhimede, pronuntata in fata lui Hieron – exclamatie care este data azi in toate cursurile de fizica elementara, atunci cand se explica parghiile. Arhimede, primul care a studiat si a stabilit legea parghiilor, ar fi spus (ni s– a transmis aceasta, printr– un text doric): „Dati– mi ceva pe care sa ma pot sprijini si va voi ridica Pamantul”. Regele i– a cerut lui Arhimede o explicatie mai palbabila a acestei afirmatii. Atunci Arhimede i– a aratat lui Hieron o corabie pe care o trageau la mal, greu de tot, multi marinari si i– a spus ca o va trage singur, mult mai simplu. Si a facut demonstratia cu ajutorul macaralei, tragand singur si usor, corabia la mal.

Arhimede isi desena figurile pe nisipul plajei, pe pamant batut sau in cenusa pusa pe o pardoseala ori pe propriul sa corp, uns in prealabil cu untdelemn; pe corp trasa figurile cu ajutorul unghiei. Cand generalul roman Marcellus a cucerit, in anul 212 i.Hr Siracusa din Sicilia, orasul lui Arhimede, un soldat roman a dat peste acest geniu contemplandu– si cercurile pe care le desenase pe nisip. „Nolite turbare circulos meos!” (nu– mi strica cercurile) i– a strigat Arhimede soldatului; dar romanul, iritat, l– a injunghiat cu spada, omorandu– l.

DESCARTRES (1596 – 1650);
In lucrarea sa capitala ” Discours de la methode”, aparuta in iunie 1637, la Leyde in Olanda, este inserata urmatoarea maxima a sa: ” Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum ” (Ma-ndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). Francezii au inaltat in satul de nastere al lui Descartes, La Haye (azi localitatea Descartes) din Touraine, o statuie, pe care este trecuta aceasta maxima.

Descartes a fost matematicianul caruia ii placea sa petreaca diminetile in pat, meditand. Asta, chiar pe timpul cand, copil fiind, invata in colegiul iezuitilor din La Fleche, unde rectorul le Pere Charlet, intelegand delicatetea fizica si valoarea copilului, ii ingaduia sa stea in pat cat vrea si sa vina la cursuri cand doreste.

Regina Cristina a Suediei, excentrica nordica, atat de cunoscuta, l–a chemat pe Descartes in toamna anului 1649, la curtea sa ca filozof. Cristina il primea pentru discutii stiintifice, iarna, la 5 dimineata, in camera fara foc si cu geamurile deschise. L–a facut astfel sa raceasca si sa dea in congestie pulmonara, care l–a adus la moarte, in februarie 1650.

PASCAL (1623 – 1662);
Blaise Pascal a fost un copil precoce in materie de matematici. Recunoscandu–i–se aceasta precocitate, la varsta de 14 ani a fost admis sa participe la discutiile stiintifice care aveau loc saptamanal, sub conducerea abatelui Mersenne, prietenul lui Descartes. Discutiile stiintifice din acest cenaclu au dus la crearea Academiei de Stiinte din Paris, in 1666. Cand Pascal era la Port–Royal din Paris, cladire jansenista in care intrau anumiti bigoti, intr–o noapte a avut o groaznica durere de masele; tot ce a luat pentru potolirea durerilor a fost de prisos. Atunci s–a apucat de studiul cicloidei, i–a descoperit o serie de proprietati si a constatat, in final, ca … durerea de masele i–a disparut.

NEWTON (1642 – 1727);
Iata niste anecdote care il privesc pe Newton si care arata cat era el de distrat:
Mergand odata calare, preocupat de probleme de matematici, la poalele unui deal a descalecat; apoi a luat calul de capastru, ca un automat, gandindu– se mereu la problema. A urcat dealul pe jos, tinand de capastrul calului. Dar care nu i–a fost surpriza cand, ajuns in varful dealului, a constatat ca tinea in mana capastrul si calul nu era nicaieri! Alta data Newton, care era celibatar, a vrut sa–si fiarba un ou, fara sa–si intrerupa lucrul. Isi lua si ceasul de precizie, ca sa se uite la el si sa vada cand au trecut cele 3 minute, pentru fierbere. Era insa preocupat mult, de tema pe care o trata.

Cand isi aduse aminte de oul care fierbea, nu mica ii fu surpriza cand a constat ca a pus ceasul la fiert, iar in mana tinea oul, ca sa citeasca minutele. Newton era timid in public. Ii venea greu sa se exprime in fata multimii. Ca membrul al parlamentului, nu a luat decat o singura data cuvantul. Membrii parlamentului se asteptau la ganduri superioare. El insa a cerut … „sa se inchida o fereastra, ca–i curent si il trage”! Apoi s–a asezat pe scaun.

Cu numele lui Newton se pot forma urmatoarele anagrame, in limba engleza: not new (nu–i nou), went on (merse inainte). In anagrama s–a si spus: nu–i noua teoria atractiei universale, ceea ce, bineinteles, nu era adevarat. In schimb, „a mers inainte”, cu pasi gigantici Faima lui Newton ajunsese pana la „fiul cerului”, imparatul Chinei. Acesta l–a felicitat intr–o scrisoare, punandu–i adresa: Lui Newton, in Europa. Si Newton a primit scrisoarea. Aceasta arata ce stiau contemporanii despre descoperirile sale!

Newton, celibatarul, a invitat odata pe un bun prieten al sau, la masa. Acesta vine la ora fixata si, ca sa nu–l deranjeze pe Newton de la lucru, se duce direct in sufragerie, asteptandu-l pe ilustrul sau amic, sa termine lucrul si sa vina la masa. Dar Newton nu mai iesea din biroul sau. Atunci prietenul, razbit de foame, se aseaza la masa, pe care era un pui fript sub un clopot, mananca o jumatate de pui si pleca fara sa–l avertizeze pe Newton.

Mult mai tarziu l–a razbit foamea si pe Newton. Savantul uitase complet de invitatia pe care i-o adresase prietenului sau. Newton vine in sufragerie, vede ca e lipsa o jumatate de pui si–si spuse: „Uite ce distrat sunt; am mancat si am uitat”. Si s-a intors la lucru.