Lecţii de frumuseţe dincolo de timp şi spaţiu
Nemuritoarele produse care te ajută să-ţi pui în valoare frumuseţea au parcurs un lung drum prin timp şi spaţiu până a ajunge în aceste pagini. Iată ce povestesc ele…
Nici o femeie nu se simte completă fără să fie machiată şi fără să poarte bijuterii. Importanţa cosmeticelor în zilele noastre poate fi măsurată prin vânzările enorme ale acestor produse, chiar şi în zonele considerate sărace. În toate culturile, cosmeticele au ajutat la înfrumuseţarea chipului şi au transformat adeseori o faţă comună într-una unică, specială.
Kohl-ul Oriental
Cuvântul arab, care a supravieţuit până în zilele noastre, pentru fardul de ochi (khol sau kohol), înseamnă linişte, calm. La început, egiptenii se serveau numai de sulfură de plumb, căreia îi dăduseră denumirea de kohol (khol), apoi, când au început să folosească oxidul de magneziu, i-au dat aceeaşi denumire. Pentru machiajul ochilor se foloseau două culori: negru (khol) pentru partea superioară a pleoapei şi verdele malahit pentru partea inferioară. La început, fardul de pleoape avea un scop mistic, care a fost în mare măsură uitat.
Pe lângă faptul că el accentuează strălucirea naturală, forma şi frumuseţea ochilor, culorile închise absorb lumina reflectată. Kohl-ul este răzuit şi aplicat pe ochi, frunte şi alte regiuni ale corpului. Dacă este preparat adecvat, are şi efect terapeutic răcoritor asupra ochilor. El trebuie preparat corect, din funinginea substanţelor medicinale, cum e camforul. O cercetare farmacologică recentă sugerează că adeseori camforul stimulează respiraţia, inima şi cortexul cerebral şi are un efect puternic asupra îmbunătăţirii memoriei.
Machiajul corpului
Vârful degetelor, palmele, degetele de la picioare, călcâiele şi uneori chiar şi sfârcurile erau colorate în roşu corai, cu ajutorul sucului de “Kufra”. Această plantă, cunoscută sub numele de henne (cu care turcoaicele îşi vopseau părul în roşu), era mult apreciată datorită florilor sale mici şi delicate şi a unui parfum deosebit. Florile aveau formă stelată şi creşteau în buchete, având un suc roşu-închis, provenind din frunze şi tulpină.
Timp de secole, femeile întregului Orient au purtat aceste flori în păr, au strivit frunzele, le-au pulverizat şi le-au amestecat cu cateshu (vopsea extrasă dintr-un copac indian) pentru obţinerea colorantului necesar.
Egipt: Manualul Cleopatrei
Femeile egiptene, după băi parfumate, îşi acopereau corpul cu farduri, apoi treceau la machiajul feţei, un machiaj dificil, meticulos şi cu mixturi complicate, ca faimosul “kohl” pentru înviorarea ochilor. Rujurile, sub formă de creioane, serveau la accentuarea strălucirii buzelor. Produsele pentru mestecat întreţineau gingiile roze şi tari. Pentru obraji se foloseau diferite pudre şi farduri pe bază de cinabru.
Părul era pieptănat, împletit şi parfumat. Nobilimea asiriană folosea cantităţi mari de parfumuri şi produse cosmetice. S-a afirmat despre Cleopatra că a fost prima femeie care a scris un manual privind îngrijirea frumuseţii, ea a descoperit o formulă proprie de alifie. Cleopatra folosea mâlul Nilului şi al trestiilor pentru a-şi încreţi părul ei negru, abundent. Pentru strălucirea umerilor, se folo sea de scoici pisate şi de alabastru.
Parfumul său (“kyphi”) tulbura întreaga Romă. După Plutarh, acest “kyphi” era un amestec de miere, vin, planta henne, smirnă, diferite rădăcini, lemn de trandafir, trestie mirositoare, crocus, măcriş, boabe de ienupăr, cardamon, nard etc. Formularul de cosmetică apărut în timpul reginei Cleopatra, (“Cleopatrae gynoeciarum libri”), în care erau indicate reţetele folosite de ea, a fost distrus în incendiul renumitei biblioteci din Alexandria, dar textul lui a fost în parte reprodus de către Criton. Moda cosmeticii avea să se extindă şi în Asia Mică.
Grecia: Aripi parfumate
Femeilor din Grecia le plăcea să folosească pentru albirea feţei o pastă pe bază de făină, pe care o lăsau peste noapte şi o înlăturau cu lapte. Kaolina, rezina şi apa de roze erau renumite, fiind folosite în diverse scopuri şi mai ales pentru scoaterea petelor de roşeaţă. La greci, consumul de parfumuri devenise un viciu.
Atenienii bogaţi îşi parfumau vinul cu violete şi trandafiri, iar înainte de masă îşi ungeau părul cu parfumuri, sub pretextul că astfel îndepărtau beţia. În timpul mesei lăsau să zboare în sufragerii porumbei ale căror aripi erau unse cu esenţe mirositoare şi de pe care cădeau stropi de parfum peste veşmintele comesenilor. Pentru combaterea epidemiilor, obişnuiau să îşi parfumeze camerele cu fumuri obţinute prin arderea plantelor aromate.
Italia: Codul cochetăriei
Ovidiu (43 î.e.n.-16 e.n.), în “Ars amandi”(Arta iubirii), cartea a treia, descrie folosirea unor preparate cosmetice. El a publicat şi un cod al cochetăriei – “Cosmeticele lui Ovidiu” (4 e.n.), acesta constituind un al doilea vechi formular de reţete cosmetice. Horaţiu şi Juvenal descriu şi ei excesele la care se ajunsese cu folosirea cosmeticelor la romani. Sub domnia lui Nero, renumitul medic Discoride a publicat în limba greacă “Materia medicală”, unde sunt pomenite pentru prima dată depilatoarele. Martial (43-104 e.n.) descrie în epigramele lui numeroasele preparate cosmetice folosite în acea perioadă. În anul 100 e.n., Criton, medicul împăratului Traian, publică şi el un formular de cosmetică, reproducând în parte reţetele reginei Cleopatra.
Această lucrare s-a pierdut, dar părţile ei principale au fost reproduse de către medicul roman Galenus, întemeietorul galenicei, arta şi ştiinţa preparării medicamentelor. Parfumurile şi produsele cosmetice s-au bucurat în tot imperiul roman de o mare căutare. La înmormântarea lui Nero a fost pusă să ardă mai multă smirnă decât producea pe atunci toată Arabia timp de 2 ani. Soţia lui Nero, Popeea, lua cu dânsa în călătorii 100 de măgăriţe, ca să se spele cu laptele lor, ba chiar să se şi scalde în acesta. Împotriva transpiraţiei, pentru a îndepărta mirosul, romanii aveau obiceiul ca după baie să pună la subţiori mici perniţe aromate.
Anglia: Elogiul parfumurilor
În Anglia, începând cu epoca reginei Elisabeta I-a, folosirea parfumurilor a cunoscut o largă răspândire. Lavanda şi menta englezească, parfumurile cele mai delicate din lume, au cedat locul moscului şi “unturii de civette”, care erau importate. Regina îşi parfuma mănuşile cu parfumul preferat, dar în aceeaşi măsură purta şi o tabletă plăcut mirositoare pentru a se proteja de mirosurile urâte.
Astfel a fost adoptat obiceiul oriental de a se stropi cu parfum. Dintotdeauna, cosmeticele şi podoabele au jucat un rol important în punerea în valoare a frumuseţii feminine. Aplicarea atentă a machiajului pe faţă poate deveni o emoţionantă întâlnire personală între ceea ce suntem şi ceea ce aspirăm să fim. O “faţă nouă” poate genera fulgerător o mare încredere în sine şi în acelaşi timp poate amplifica sau retrezi dragostea bărbatului iubit.
Svetlana Sauciuc
