Iulia Avram – femeia care face minuni cu faţa ta prin sculptoplastie

Iulia Avram s-a născut pe 18 iunie 1960 în Gordinești, Edineț (Republica Moldova) fiind unicul copil al unei familii modeste cu rădăcini multietnice.

”Am avut marele noroc să mă nasc într-o zonă unde se împleteau mai multe culturi. În jur erau ruși, cehi, polonezi, ucraineni, austrieci, țigani și de la fiecare am învățat câte ceva. De mică știam româna și rusa, dar înțelegeam și ucraineana sau poloneza.”  

Micuța Iulia era timidă și introvertită, și, chiar dacă avea destui prieteni, de multe ori prefera să-și petreacă timpul explorând natura din jur. ”Cei mai buni prieteni ai mei erau peștii” declară Iulia Avram cu o inocență desprinsă parcă din anii copilăriei.

Despre familia sa spune că era ”cea mai frumoasă și luminoasă”, iar locurile unde a crescut le compară fără echivoc cu ”Raiul cu sfinți și Maica Domnului”. Fiind singură la părinți a fost și ”fata mamei” care o îndruma asiduu spre lectură și buchiseală (la 5 ani știa deja să citească în grafia latină), dar și ”băiatul lui tata” care a învățat-o să danseze, să cânte, să pescuiască și chiar să conducă motorul!

TOTUL NORMAL

Nimic nu părea să-i prevestească vocația de peste ani. Propria sensibilitate și intuiție le considera firești ca și la ceilalți copii…

”Niciodată nu mi-am propus să devin ceva anume. În clasa a IX-a mă gândeam totuși că vreau să fiu profesoară de limba rusă pentru că îmi plăcea profesoara care ne preda.Ca și profesoara de Română, a lăsat o amprentă foarte frumoasă asupra mea.”

Și totuși Iulia a avut de când se știe o anume vocație umanitară și un anume dat de a înțelege oamenii și de a le vedea sufletul. Iar mama sa a fost prima care și-a dat seama cât de special este copilul pe care l-a adus pe lume. Tocmai de aceea i-a îndrumat pașii Iuliei spre Medicină.

”Eu de când mă țin minte puneam mâna și tratam.” – afirmă Iulia Avram susținând că e vorba de un reflex natural pe care credea că îl au toți cei din jurul ei. Tot ”din reflex” Iulia avea intuiția modului în care se pot derula unele evenimente și le dădea – discret – celor din jur diverse recomandări de viață. Din acest motiv, în adolescență, și fetele și băieții țineau foarte mult la consilierea ei… matrimonială :), fapt ce i-a sporit popularitatea.

Iulia devenise o tânără temerară implicată în acțiuni de voluntariat și care se visa precum eroii din multele cărți revoluționare ale epocii. Cânta la chitară, scria poezii, făcea sport, mergea cu motorul și în general nu-și bătea capul cu filosofiile existențiale pentru că toate i se păreau firești.

BOALA CA O ȘANSĂ…  

La 20 ani a trebuit să facă față unei boli căreia medicii nu i-au putut da de cap: mâinile i s-au acoperit de răni peste noapte și timp de 6 luni a stat prin spitale fără ca măcar diagnosticul să fie lămurit. Pe alocuri i se vedeau oasele, iar durerile atroce au ținut-o nedormită zile în șir.

Învinși, medicii i-au recomandat să încerce în zona terapiilor complementare, iar leacul a venit până la urmă printr-o bătrânică din Gruzia care știa tainele plantelor și ale pământului. Ea a văzut în Iulia DARUL cu care era înzestrată, dar pe care încă nu avea curajul să-l accepte. Gruzina i-a împărtășit din experiența ei privind armonia dintre om și natură, și a încurajat-o să-și urmeze menirea. (…După aproape un deceniu și celebra Djuna, ajunsă la Chișinău, i-a confirmat capacitățile native, dar și faptul  – neînțeles de către Iulia la acel moment – că ”nu are ce s-o învețe”.)

Privind retrospectiv, Iulia Avram crede că acele luni de suferință și privațiuni au dus la activarea centrilor ei energetici. Tot de atunci a realizat cu adevărat ce înseamnă boala și după ce și-a recăpătat propriul echilibru a început să facă tratamente bioenergetice celor care o solicitau. La 24 de ani era căutată deja ca ”baba Iulia”, pentru că cei care auziseră de faima ei o credeau o femeie în vârstă.

Cu toate că avea rezultate pozitive, nu bioenergoterapia era profesia ei de bază. Începând cu anii 90 Iulia Avram este invitată în mod constant să facă tratamente și în România, dar în ciuda rezultatelor remarcabile obținute chiar și în cazuri de boli incurabile, oscilează în a-și defini limitele și vocația.

DRUMUL SPRE SCULPTOPLASTICĂ             

…Ana nu era o pacientă, ci o vecină din Chișinău. O doamnă cochetă ce o vizita frecvent, mereu cu o eșarfă șic la gât. Până într-o seară când nici n-a băgat de seamă că a plecat de-acasă fără să-și acopere gâtul și atunci Iulia a văzut ce se ascundea de fapt sub eșarfă: un nodul limfatic pe care medicii refuzaseră să-l opereze! Iulia i-a propus să încerce rezolvarea problemei, apoi a fost ideea Anei să încerce și o finisare estetică.

După ce gâtul a fost în regulă din toate punctele de vedere, Ana care ținea foarte mult la propria imagine a întrebat-o pe Iulia dacă nu ar putea să-i ridice mușchii căzuți ai feței. A fost o provocare definitivată cu succes. Așa a început Iulia Avram să facă primii pași spre un domeniu foarte inedit ce implica simultan masajul energetic și al mușchilor.

Dar pacientul 0, cel pe care l-a tratat începând cu etapa emoțională, a fost altcineva. O tânără frumoasă fără nici o emoție pe chip… ”La prima întâlnire terapeutică am lucrat cu ea de la ora 12 până seara la 8. Pierdusem noțiunea timpului, avea un destin foarte încărcat și fața ei era pur și simplu împietrită, cum avea și inima de fapt.”

Era clar de acum că modelarea chipului nu se poate face fără a așeza într-un firesc partea emoțională a unei persoane. Vorba s-a dus de la unul la altul și tot mai mulți oameni veneau pentru a-și întineri chipul prin terapia pentru care la acel moment Iulia Avram încă nu avea o denumire.

”Așa a pornit totul, cu o provocare. La început am lucrat din curiozitate. Apoi am trecut la etapa în care să înțeleg și să descopăr, pe urmă să cunosc și să trăiesc cu adevărat ceea ce fac.”

Ajunsă la Moscova unde făcea consiliere în mod frecvent, Iulia Avram povestește despre pacienții pilot de la Chișinău și imediat i se propune să facă același lucru și acolo. ”Plecasem pentru 5 zile și am stat 3 luni” – rememorează Iulia perioada experimentală a Sculptoplasticii.

După ce a revenit în capitala Moldovei, a avut ocazia să trateze un renumit arhitect italian care a invitat-o să-și continue munca la Milano. A urmat apoi Parma, Roma, Baku, Odessa, iarăși Moscova, Kiev, București și retur…

Oamenii întinereau sub palmele ei și mai ales ochii lor își recăpătau acea strălucire pe care ți-o dă pofta de viață. ”Nu știu ce faci tu, dar parcă mi-ai sculptat fața” spuneau adesea cei care își puneau chipul și sufletul în palmele Iuliei Avram. Așa s-a ajuns la denumirea de Sculptoplastică, pe care autoarea a reușit să o breveteze în 2008, după aproape 5 ani de experimentare.

Din 2012 se poate spune că și-a stabilit cartierul general la București, dar călătorește frecvent în Moldova, Rusia, Ucraina ori alte locuri unde o cheamă datoria sau dorul…  Și dorul ei e împărțit adesea între Edineț – unde se află mama de 72 ani, Chișinău – unde se află soțul cu care e căsătorită de 32 ani, Paris – unde locuiește fiica sa cea mare, Alessia, ori București – unde cel mai adesea o așteaptă mezina Ilinca, dar și o mulțime de prieteni vechi și noi.

Bucureștiul este locul unde Iulia Avram va deschide în curând primul Centru de Sculptoplastică și prima școală de profil dedicată celor ce vor să învețe – pe cât se poate preda așa ceva – despre tainele modelării chipului și sufletului uman.

• https://www.facebook.com/notes/julia-avram-sculptoplastician/iulia-avram-biografie/578384938891363
• Detalii la : 0720.228.000
• julia.avram@gmail.com