Elixirele Sanatatii
Argumente pentru prospeţime
Află care sunt efectele sucurilor de fructe şi legume asupra organismului, apoi testează-le: ai la îndemână câteva reţete delicioase!Poftă bună!
Este vorba despre sucurile pe care ni le facem în casă, cu mâna noastră, storcând fructele sau legumele proaspete. Dacă vrei să faci o investiţie cu adevărat valoroasă pentru sănătatea ta, cumpără un storcător de fructe.
Aceasta pentru că sucurile preparate de tine îţi pot aduce mai multe beneficii decât ţi-ai putea imagina. Ele pot constitui o minunată trataţie pentru prietenii care îţi vin în vizită.
Coloritul divers şi parfumul de fructe sau legume proaspete fac din sucurile de fructe de pe masă o atracţie chiar şi pentru oaspeţii pretenţioşi. Satisfacţia gustativă e garantată, ca să nu mai vorbim de efectul sanogen! Sucurile de fructe şi legume au, pe lângă efectul puternic hidratant – de care avem cu toţii o imensă nevoie, şi proprietăţi vindecătoare şi de înfrumuseţare miraculoase, dar încă insuficient cunoscute.
De exemplu, un studiu canadian a demonstrat că cei care beau mai mult de trei ori pe săptămână o cană de suc de fructe şi legume au 90% şanse să scape la bătrâneţe de Alzheimer (demenţa senilă). Aceasta, potrivit unui studiu publicat de “American Journal of Medicine” şi preluat de BBC. Totodată, fructele şi legumele ajută la menţinerea presiunii sângelui de la nivelul creierului.
Potrivit medicilor, riscul de îmbolnăvire creşte atunci când celulele creierului sunt neoxigenate. Iar dacă intrăm şi mai mult în detalii, aflăm că pulpa fructelor nu e chiar de aruncat, contrar prejudecăţilor conform cărora un suc clar, transparent este mai pur şi, deci, mai sănătos.
Puţini ştiu că sucul de mere, care conţine şi pulpa de fruct, este de patru ori mai bun decât cel transparent, luptând contra cancerului şi bolilor inimii. Cercetătorii susţin că polifenolii din pulpa fructului scad riscul apariţiei mai multor boli. Polifenolii sunt substanţe antioxidante care neutralizează chimicalele (de tipul E-urilor) ce distrug celulele organismului. Ei se găsesc doar în fructe şi legume proaspete, neputând fi sintetizaţi integral în laborator.
Merele
„An apple a day keeps the doctor away” („Un măr pe zi ţine doctorul la distanţă”) spune un proverb. Şi ca orice proverb, ştie el ce spune. Aceasta pentru că merele protejează inima, previn constipaţia, opresc diareea, îmbunătăţesc capacitatea pulmonară, flexibilizează încheieturile. Conţin vitaminele A, B, C.
Caisele
Combat cancerul, controlează tensiunea arterială, protejează vederea, previn Alzheimer, încetinesc îmbătrânirea. Conţin vitamina B1, absolut necesară pentru desfăşurarea normală a funcţiilor sistemului nervos.
Banana
Este unul dintre cele mai benefice fructe, cu un conţinut impresionant de potasiu, dar şi de calciu, magneziu sau zinc. Ea protejează inima, reduce tusea la tăcere, întăreşte oasele, controlează tensiunea arterială, blochează diareea. Este recomandată în numeroase boli: stres, depresie, anemie, crampe musculare. S-a demonstrat că o banană pe zi diminuează riscul apariţiei infarctului cu 40 %.