Singur cu Dumnezeu

Mar 26, 2013 No Comments by

MOTO: „Cu toţii ne dorim uneori să ne retragem, chiar pentru o scurtă perioadă, în singurătate, într-o peşteră din munţi. Dar de fiecare dată când intrăm în starea de meditaţie, noi devenim peştera şi muntele.”

Nu-L putem cunoaşte pe Dumnezeu vorbind sau ascultând păreri despre EL. Dar ÎL putem cunoaşte pătrunzând profund în inima noastră, în această „peşteră” luminată permanent de o torţă divină –Sinele Individual ATMAN. Noi ne putem retrage oricând în această “peşteră” (inima noastră) strălucitoare, blândă şi diafană, schimbând fascicolul cognitiv dinspre exterior înspre interior. Pentru a putea realiza această retragere, chiar având o viaţă integrată în societate, trebuie să adoptăm o atitudine interiorizată, complet diferită de toate atitudinile uzuale din viaţa cotidiană. În lipsa acestei interiorizări pure ce se manifestă dincolo de opoziţia subiect-obiect omul nu poate să treacă, în ciuda tuturor eforturilor sale, pragul acestei „peşteri” divine. Doar renunţând la orice teoretizare sau verbalizare sterilă el poate să exploreze fondul imaculat al acestei „peşteri” divine de unde izvorăşte libera pulsaţie a voinţei şi iubirii divine.

Această retragere în inima noastră, în timp ce avem o viaţă socială, nu presupune să ne supunem corpul unei torturi absurde, urmărind să imităm într-un mod superficial imaginea arhetipală a ascetului. Ea implică în realitate „moartea” (transcenderea) totală a Ego-ului, renunţarea pur interioară (detaşarea) la tot ceea ce este limitat şi separator, la durere şi la bucuria egoistă, la cunoaşterea mărginită de logica discursivă, la plăcerile necontrolate ale simţurilor, la efortul personal care nu este mereu în armonie (rezonanţă) cu voinţa Divină, la puterile paranormale, la ataşamentul faţă de starea de iluminare şi chiar la fericirea şi iubirea de ordin spiritual, dacă ele sunt însoţite de cea mai mică limitare.

Prin urmare, această retragere în inima noastră, în această „peşteră” divină, având o viaţă integrată în social, poate fi obţinută doar printr-o renunţare pur interioară, printr-o permanentă şi exclusivă focalizare a atenţiei în Sine. Această asceză a iubirii constă deci nu în a ne izola în pustiu, ci în a fi permanent în Dumnezeu, a fi însetaţi numai de EL şi Numai de EL. Presupune a ne continua activitatea în social fără a ne lăsa limitaţi de mentalul uman închistat şi separator, fără să fim sclavii imperativelor sale ignorante sau aberante ori a sugestiilor sale înguste, complet şi necondiţionat dăruiţi Lui Dumnezeu. Atunci starea lăuntrică pe care o avem când întreprindem nu contează ce activitate va fi la fel de fructuasă cât poate să fie o stare obţinută într-o meditaţie reuşită în retragere.

Sursa: yoga prin corespondenta

Spirit
Nici un raspuns pentru “Singur cu Dumnezeu”

Lasa un comentariu