Frica de a nu iubi

Aug 28, 2012 No Comments by

Sunt oameni care cred că iubirea-i o slăbiciune, de care-i mai bine să te fereşti. Sunt oameni care nu pronunţă cuvântul “iubire” şi oameni care, auzind cuvântul, se simt cuprinşi de jenă, de dispreţ sau de nelinişte.

Unii dintre ei, mai devreme sau mai târziu, vor gândi “eu nu iubesc, ce rost ar fi avut iubirea, mi-ar fi distrus viaţa şi mi-ar fi deranjat planurile”, dar tot ei se pot trezi goi în faţa unei vieţi la fel de goale. Nu-i deloc simplu şi nici uşor de recunoscut că tu eşti cel care nu iubeşte. Majoritatea oamenilor se servesc de un drum ocolitor, de o cale la îndemână pentru a-şi ascunde propriilor priviri absenţa iubirii.

Concluzia “eu nu iubesc” este greu de acceptat, de mestecat, de înţeles şi, mai greu pare de înţeles faptul că această simplă recunoaştere e primul pas către vindecare. Oamenii proiectează lipsa lor de iubire asupra celorlalţi, asupra partenerilor de viaţă în mod special, asupra copiilor, a părinţilor, a guvernelor, a lumii întregi şi asta pentru că-i mai uşor de acceptat lipsa de iubire a altora decât propria ta incapacitate de a iubi.

Din această “proiecţie uriaşă” se naşte suferinţa uriaşă, din care noi, oamenii, nu ştim cum să ieşim. Unii o evită prin stimulente, de tipul alcoolului, a drogurilor, a medicamentelor, alţii o ţin în frâu prin învinovăţirea continuă şi bolnăvicioasă a celorlalţi, unii o întreţin prin crize şi conflicte, dar în toate aceste manifestări nu-i altceva decât frica de a înţelege că tu eşti cel care nu iubeşte.

Frica de a nu iubi e o boală masivă, măreaţă, teribilă, o boală care ne face pasionali şi distructivi, nefericiţi şi, în acelaşi timp, sclavi ai unor emoţii devastatoare.

Frica de a nu iubi produce efecte zdrobitoare şi ne ţine inconştienţi, ne creează realităţi pline de suferinţă şi ne boicotează trăirea fericită a experienţei noastre de viaţă. Când învinovăţim pe altcineva de lipsă de iubire se poate să proiectăm lipsa noastră de iubire asupra unui “subiect” exterior nouă.

E mai uşor de suportat să nu te iubească altul, deşi te umpli de năduf, de gelozie şi de suferinţă şi nu ştii că ar putea fi simplu, chiar uşor să accepţi că se poate ca tu să fii cel care nu iubeşte. Iar dacă-i aşa, să nu te sperii, să nu-ţi laşi mintea să-ţi repete că eşti un om rău, incapabil şi egoist, nici să crezi că ar fi vreun merit măreţ în simpla recunoaştere şi conştientizare a faptului că “tu nu iubeşti”. Vindecarea sentimentului de a nu iubi trebuie să devină ţinta ficăruia dintre noi într-o viaţă, dar veţi întreba: cum să fac pentru ca eu să iubesc?

Cum să scap de acela din mine care nu iubeşte, de egoistul din mine, de cel care suferă, de cel care vede atâta suferinţă în lume?

A iubi este doar o problemă de concentrare a atenţiei în sens pozitiv. A nu iubi e problemă de concentrare a atenţiei, a minţii noastre spre lucrurile negative. Noi iubim pe măsură ce apreciem şi ne obişnuim să observăm mai mult lucrurile plăcute şi bune decât pe cele negative.

A nu iubi nu-i o stare naturală, reală a fiinţei, a sufletului omenesc, e doar o creaţie a minţii în relaţia cu diferite experienţe de viaţă. Iubirea-i reală, lipsa de iubire e un vis mental. Cu toţii putem simţi mai multă iubire pentru un partener de viaţă de îndată ce ne gândim la toate lucrurile pe care le admirăm, ne plac, ni se par frumoase sau deosebite la el.

A iubi e uşor, dar până acolo trebuie să trecem prin frica fantastică de a fi lipsiţi de iubire, care-i doar… alegerea minţii de a dezaprecia.

Autor: MARIA TIMUC

Spirit
Nici un raspuns pentru “Frica de a nu iubi”

Lasa un comentariu