Marele Maestru – poveste cu talc

Mai 25, 2012 No Comments by

Marele Maestru trăia și se ruga într-o sihăstrie pe vârful unui munte. Într-una dintre zilele de primăvară când înmugureau frunzele chiar și la copacii cei mai de sus, maestrul simți că sfârșitul perioadei petrecute în post și rugăciune se apropie. Trebuia să aducă lumii bolnave și pline de suferință hrana spirituală de care avea nevoie.

Anii petrecuți în vârful muntelui îi resimțea din ce în ce mai puternic, era o viață aspră dar plină de bucurie și îi era greu să se despartă de ea. Totuși, misiunea sa era alta, drumurile destinului său împletite meșteșugit i se arătau în față. –

Mâine… mâine va fi ziua plecării mele, murmură adânc în barbă și gândurile sale, lăsate libere pentru prima dată după mulți ani i se roteau amețitor de jur împrejur, amintirile din tinerețe i se învălmășeau în minte, fiecare dintre ele striga după un moment de atenție din partea maestrului.

“Da, ma voi intoarce in lume, acolo unde această nebunie a simțurilor și a gândurilor lovește oamenii precum izbesc talazurile țărmul mării”. Pe măsură ce multitudinea de gânduri încerca să-i captiveze atenția, maestrul spuse “Gata!”. Și din furtună nu a mai rămas nimic. Totul a înghețat, calmul a pus stăpânire pe toate senzațiile și gândurile sale.

Un mic zâmbet i-a înflorit în colțul buzelor. Când era tânăr se concentra mult ca să reușeasca ceea ce putea face acum printr-un singur cuvânt. A doua zi începu coborârea muntelui, cu pasul măsurat, nici repede nici lent reușise, să ajungă la poalele muntelui în doar o singură zi. La înserat s-a așezat la marginea drumului și a început să mediteze. Din întâmplare, prin acele locuri tocmai trecea împăratul încojurat de alaiul său. Din depărtare acesta îl zări pe Marele Maestru și fără să-și dea seama cum, realizase că, acolo, la marginea drumului, se afla un om sfânt. Repede trimise un om să-l întrebe cine este și de unde vine.

Când soldatul i-a raportat că este vorba de prea-vestitul Mare Maestru ce trăia în Vârful Muntelui bucuria împăratului a fost mare. Știa că acum are șansa să primească răspunsuri la orice întrebare. La masa organizată în cinstea maestrului toată lumea era foarte curioasă să-l vadă pe Sfântul din Vârful Muntelui. Acesta mânca imperturbabil din mâncărurile alese care îi erau puse cu generozitate în față.

După ce a terminat de mâncat maestrul s-a ridicat în picioare, i-a mulțumit împăratului pentru tot și i-a cerut voie șă se retragă. – Mare Maestru spuse împăratul, te poți retrage la cele sfinte, dar vreau să lămuresc cu tine o singură problemă.- Mărite împărat sunt de acord să vorbim despre problema ta.

– Vreau să aflu răspunsul la următoarea întrebare, ce se întâmplă cu un om iluminat după ce moare. – Nu știu. – Cum nu știi!? – De ce credeți că aș ști așa ceva? – Pentru că ești un om sfânt! – Da, dar nu sunt un sfânt mort! fuse răspunsul Marelui Maestru. După aceea, Sfântul din Vârful Muntelui s-a înclinat respectuos și a plecat.

Sursa: http://filedelumina.ro/2012/05/21/imparatul-si-maestrul/

Mind
Nici un raspuns pentru “Marele Maestru – poveste cu talc”

Lasa un comentariu