Efectul sfaturilor

Oct 09, 2012 1 Comment by

Intr-o zi, intr-un cocon a aparut o mica gaura. Un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica. Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic. Aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau. Omul a continuat sa observe, crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA! Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem. Nu am putea zbura NICIODATA!”

Cand eram solicitata in cate-o problema a prietenilor, clientilor sau cunoscutilor mei cu intrebarea: Ce sa fac in situatia X?, incepeam sa le spun ce sa faca. Daca urmau sfaturile mele, pe moment gaseau rezolvarea, dar nu prea pareau sa fie multumiti de ea. Daca nu-mi urmau sfaturile, isi gaseau singuri solutiile si ma ocoleau o perioada. Situatia ar fi chiar hazlie, daca nu ar fi putin trista. Pentru ca ma aflam exact in pozitia omului care, cu cele mai bune intentii, a ajutat fluturele, dar i-a luat cel mai de pret dar: acela de a-si gasi singur puterea si a o folosi in a trece peste dificultati. Si cunosc parinti care, repet – cu cele mai bune intentii, isi handicapeaza singuri copilul, ajutandu-l pana la 40 de ani, daca se poate. Tara noastra este o tara cu o astfel de cultura. E rusine, daca nu-i faci nunta baiatului. Cum sa nu-i fac fetei casa? Dar ce, el e mai prost decat altii ca sa nu faca o facultate? Cam da. Este mai prost decat altii. Iar daca nu este inca, va fi pentru ca, traind tu in locul lui viata copilului, il privezi de capacitatea de a se dezvolta in ritmul lui, dupa propriile valori, dupa proria-i personalitate. Il privezi din a deveni OM.

Si parinti buni gasim si la locul de munca, atunci cand seful are grija sa iti arate el cum se face cutare si cutare lucru. Sau la scoala, cand numai intr-un singur fel se poate rezolva o situatie – si anume in felul profesorului. Sau in cuplu, cand el sau ea zambesc dulce si cu subinteles:Lasa, draga, ca fac eu. Tu nu te prea pricepi. Si, astfel, cel ajutat incepe sa se simta dat la o parte, neindemanatic, fara valoare. Apoi devine furios si se razvrateste. Se poate intoarce cu pretentii mari, cu nemultumiri si ne minunam ca, Doamne, cat l-au mai ajutat parintii, si cate i-au mai dat si cate i-au mai facut, iar el este asa de nerecunoscator, obraznic si nu ii cauta nici macar la sarbatori. Recunoasteti scenariul?

Solutia este simpla. La indemana oricui. Si se poate face in 4 pasi. Am intalnit-o in 4 domenii mari: coaching, psihoterapie, management si NLP.

Pasul 1. Acum, cand cineva imi mai cere sfatul, ma amuz spunandu-i ce as face eu, daca as fi in locul lui. Apoi, apasand fiecare cuvant, adaug la final: dar eu nu sunt in locul tau si nu-mi pot asuma ceva ce tu trebuie sa faci, sa descoperi. Asa ca prima intrebare pe care o pun, daca musteriul nu a disparut in ceata, este urmatoarea: Care este, de fapt, problema? Intrebarea si, mai ales, raspunsurile nu sunt importante pentru mine cat sunt importante pentru cel care raspunde. O trecere in revista a impasului in care cineva se gaseste poate fi de multe ori chiar solutia problemei.

Pasul 2. Urmatorul lucru pe care il fac este sa intreb care este rezolvarea pe care o vrea. Ce iti doresti sa obtii? Care este obiectivul tau?

Pasul 3. Acum intra in scena strategiile si posibilitatile de rezolvare. Si cum vrei sa ajungi de la situatia actuala la situatia dorita?Ce esti dispus sa faci? Ce iti este in putinta sa faci? Care sunt pasii etc?

Pasul 4. Daca nu vei reusi, daca nu vei obtine ceea ce iti doresti, ce altceva sau altfel vei face? Cum iti vei schimba strategia, astfel incat sa iti atingi obiectivul?

Bineinteles, intrebarile nu le pun exact in forma aceasta. Le indulcesc in functie de situatie si persoana. Pentru ca ar fi ciudat sa ii vorbesc fetitei de 6 ani a prietenei mele in termeni de strategie, obiectiv. Sau mai stii!? Poate ca ar trebui sa incerc si sa ma las surprinsa si de data aceasta.

Si oricat de optimista sau pesimista as fi, nu pot sa nu fiu si realista sa vad ca….

“Am cerut PUTERE… Si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternica. Am cerut INTELEPCIUNE… Si viata mi-a dat probleme ca sa le rezolv. Am cerut PROSPERITATE… Si viata mi-a dat un creier si muschi pentru a munci. Am cerut sa ZBOR… Si viata mi-a dat obstacole pentru a le depasi. Am cerut IUBIRE… Si viata mi-a dat oameni pe care sa-i ajut in problemele lor. Am cerut FAVORURI… Si viata mi-a dat potential. Nu am primit nimic din ce am cerut. Dar am primit tot ce aveam nevoie.”

Lasa-te surprins de potentialul tau interior!

de Maria Coto

Mind

Un raspuns pentru “Efectul sfaturilor”

  1. Christina says:

    “Care este semnul cel mai distinctiv al imperfectiunii?
    R: interesul personal”
    (Cartea Spiritelor – Allan Kardec)

    ….Daca nu vei reusi, daca nu vei obtine ceea ce iti doresti,…
    – cate programe ii induci de insucces. Asa nu il vei ajuta niciodata.
    NLP = Φ

Lasa un comentariu