Chipul din spatele mastilor sociale

Dec 03, 2012 No Comments by

Cand venim pe lume, stim doar cum sa fim noi. Nu stim sa jucam roluri sau sa purtam masti.

Pe masura ce crestem si interactionam, la inceput cu parintii si eventual frati sau surori, apoi cu familia de dincolo de primul nivel, bunici, matusi, unchi, veri, iar ceva mai tarziu alti copii, cu educatori, cu ceilalti adulti intalniti ocazional, invatam sa jucam diferite roluri la care de obicei asortam diferite masti. Astfel, un copil mai putin ascultator si foarte revendicativ invata sa joace rolul copilului docil, ascultator atunci cand stie ca astfel primeste recompense verbale, comportamentale sau materiale. Treptat copilul invata sa se conformeze, sa joace roluri la care sa asorteze masti la inceput sub impactul normelor familiale, iar apoi si al normelor sociale.

Astfel, un baiat “este tare si nu plange”, el “trebuie sa fie puternic” invatand usor sa isi insuseasca acest rol, comportandu-se ca un “barbat”, iar barbatii sunt puternici si nu plang, ei nu isi arata sentimentele.

O fetita se cade sa fie gratioasa si sa se joace cu papusile, nu sa joace fotbal si astfel, fata invata ca apartenenta la gen implica un joc de rol la care treptat asorteaza si o masca.

La inceput mastile nu sunt bine conturate, construite, dar treptat, prin interactiunea cu ceilalti, in esenta, cu societatea, aceste masti devin uneori de nepatruns si chiar se diversifica, uneori pentru acelasi chip existand mai multe masti in functie de imprejurari, de contextul familial, social.

Daca la inceput jocul de rol tine in special de apartenenta la gen, pe parcursul vietii fiecare dintre noi invatam mai multe roluri si aproape fiecaruia ii asortam cate o masca.

Cand ne indragostim, de exemplu, adoptam o masca prin care sa il/o atragem pe pertener/a, “joc de rol” in urma caruia celalalt incepe sa se indragosteasca de acea masca. Treptat, incepem sa ne aratam adevaratul chip din spatele mastii, fiecare dintre noi, si neconcordanta dintre masca si chipul din spatele ei este o sursa de conflict in relatia de cuplu.

Probabil este normal sa jucam roluri si sa construim masti, important este sa nu avem prea multe masti si sa nu ne pierdem identitatea folosindu-le.

Mastile pot fi filtre, scuturi de protectie, dar si bariere in calea relationarii.

Eric Berne vorbea despre starile eului mentionand Eul Parinte, Eul Adult si Eul Copil. Daca ne place “jocul cu masti”, ne intrebam care dintre starile eului nostru se joaca? Isi asuma el urmarile acestui joc? De fapt, noi ne asumam urmarile acestui joc?

Indiferent cate masti alegem sa purtam, nu ar trebui sa uitam ca societatea ne judeca dupa masca, dupa rolul pe care il jucam, dupa reprezentatia pe scena mare a lumii, iar masca devine de cele mai multe ori mai importanta decat chipul din spatele ei.

Tu ce alegi sa faci cunoscut? Chipul sau masca?

Autor: psih. Iulia Pasarin , PsyEssential

 

Mind
Nici un raspuns pentru “Chipul din spatele mastilor sociale”

Lasa un comentariu