Cine A Scris Biblia?

Aug 16, 2012 No Comments by

Aveti îndoieli legate de Biblie sau de autorii acesteia? Acest documentar s-ar putea sa vi le intareasca …

“Teologul Robert Beckford a învatat Biblia din frageda pruncie si a crescut crezând ca este adevarata cuvânt cu cuvânt. Dar 20 de ani mai târziu, Beckford nu mai este sigur ca “Sfânta” Carte este cuvântul pur al Domnului, neschimbat de mâna omului. În opinia lui Beckford, sa aflam cine a scris Biblia conteaza mai mult în prezent decât în orice alt moment din istorie. Hotarât sa descopere adevarul, el porneste într-un “voiaj al descoperirilor”, de la Geneza pâna la Biblia regelui Iacob si dupa aceasta. Este un drum care îl poarta de la Birmingham în Cisiordania, de la Ierusalim în Turcia si de la Roma pâna în America.” – comentariu preluat de pe port.ro


Si poate si mai important decat cei care au scris Biblia sunt cei care au tradus-o, ce interese au avut si cui servea asta. Ca si la vot, stiti vorba aceea … “nu conteaza cine voteaza … contează cei care numără voturile”. Să nu uităm că o versiune a Bibliei este tradusă sub sponsorizarea regelui King James I, care a fost un mare ocultist (parte a nobilimei negre după cum afirmă David Icke în cărţile sale).
E suficient să pui o virgulă în plus şi se schimbă tot sensul , e suficient să traduci un singur cuvânt anapoda , cu sau fără intenţie, iar fraza capătă alt sens.

Exista si o povestioara pe tema asta:

“Un barbat era banuit pentru nu stiu ce mare nelegiuire. Dus in fata imparatului, sunt prezentate faptele, care il incriminau, el neputandu-si dovedi nevinovatia. Ca urmare imparatul dicteaza verdictul:

SA SE IERTE NU SE POATE, SA SE CONDAMNE LA MOARTE!
Un intelept de la curte, stiind ca individul era nevinovat, doar prin mutarea unei virgule a reusit sa il salveze pe barbat:

SA SE IERTE, NU SE POATE SA SE CONDAMNE LA MOARTE!”

Prin urmare o virgula poate salva viata unui om.

Daca doar printr-o simpla virgula nevinovata se poate modifica asa de mult sensul, imaginati-va ce multe pot fi modificate de schimbarea intelesului unor cuvinte sau traducerea gresita, cu intentie sau nu, sau prin eliminarea din text a unor cuvinte sau fraze.

Biblia a tot fost ciuntită de-a lungul timpului, ajustată, şlefuită, tradusă în fel şi chip, părţi sau chiar evanghelii scoase din ea (vezi evangheliile apocrife) în funcţie de interesele politice de moment sau de directia pe care se dorea data constiintelor maselor pe termen lung.

Acum ea este mai mult un melanj de păgânsim, creştinism, egiptologie, iudaism samd. O carte cu multa multa simbologie in ea si foarte foarte interpretabila.

In plus, personal sunt total impotriva Vechiului Testament care este oribil adeseori indemnand la xenofobie, omucidere, pruncucidere, viol, sexism si alte aberatii de acest gen. Dar despre asta voi vorbi alta data mai pe larg. Vechiul Testament in nci un caz nu trebuie luat ca atare, mott a mott.

Dumnezeul din Vechiul Testament nu este acelasi Dumnezeu din Noul Testament. Cele 2 Testamente nu ar mai trebui să fie puse împreună. Vechiul Testament este o carte de istorie cu diverse legende, plină de mitologie , o carte în care Dumnezeu este răzbunător, gelos, sau mai bine spus, mult mai aproape de chipul şi asemănarea omului. Noul Testament este cu totul altceva: aici găsim un Dumnezeu al iubirii nesfârşite, al graţiei şi compasiunii. Voi veni cu argumente in alt articol. Momentan bucurati-vă de documentar.

Lasati Bibliile si alte scrieri sacre deoparte. Inspirati-va din ele daca simtiti ca va ajuta, dar nu le ascultati orbeste. Ascultati-va inima, intuitia si simtul ratiunii. Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie ca sa intelegem calea catre mantuire. Sufletul nostru stie deja tot ce avem nevoie sa stim. Indiferent ca ne aflam pe o insula pustie din Pacific, cu sau fara Biblie, putem avea acces la eliberarea spirituală, la mântuire. Nu avem nevoie de nici o carte, de nici un preot sau dogma ca sa ajungem la Dumnezeu si sa fim fericiti, sa evoluam spiritual. Chiar si ateii o pot face deoarece viaţa în sine este o cale spirituală. Cultivati-va bunul simt si nu veti avea nevoie de altceva. Iubiti, iubiti si iar iubiti …

Sursa: http://fymaaa.blogspot.ro

FILME RECOMANDATE
Nici un raspuns pentru “Cine A Scris Biblia?”

Lasa un comentariu