Nemira vă invită la Clubul de Lectură al lunii aprilie!

Apr 16, 2013 No Comments by

Clubul de Lectură Nemira este prilejul ideal de a interacţiona cu   oameni din diverse domenii, scriitori, editori, care au cel puţin un   lucru în comun cu tine: plăcerea lecturii! Acesta este numai unul dintre   motivele pentru care Clubul de Lectură Nemira devine locul ideal în   care putem discuta liber, într-un cadru relaxat, despre cărţile voastre   preferate.

Vă invităm la a doua întâlnire a Clubului de Lectură Nemira, luni, 22 aprilie, în incinta librăriei Cărtureşti – Verona, începând cu ora 19.00, la mansardă pentru a dezbate împreună “cel mai important roman SF din toate timpurile“, Dune, de Frank Herbert

Saga Dune, cea mai vândută serie SF din istorie și considerată de   mulți drept cea mai bună operă a genului, precum şi cea mai cunoscută   operă a respectatului autor american Frank Herbert, a câștigat Premiile   Hugo și Nebula, fiind adaptată pentru marele și micul ecran. De-a lungul   anilor, Dune a determinat apariţia unui număr impresionant de   continuări, prequeluri, bandă desenată și lucrări ale fanilor.

Ca şi la prima noastră întâlnire, vă vom aştepta cu multe surprize şi   dezbateri aprinse!  Cititorii se pot înscrie la Clubul de Lectură   Nemira accesând următorul link.

Vă aşteptăm cu drag!

CARTI
Nici un raspuns pentru “Nemira vă invită la Clubul de Lectură al lunii aprilie!”

Lasa un comentariu