Clubul de lectură Nemira – Vino la prima întâlnire pe 18 martie!

Mar 13, 2013 No Comments by

Nemira își invită cititorii la Clubul de Lectură, să discutăm despre cărțile voastrepreferate. Noi credem că poveștile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cucare să le împărtășești! Veniți să fim împreună într-un spațiu relaxat, în care să citim, să dezbatem și să călătorim în lumea fascinantă a cărților bune, cititori, scriitori și editori deopotrivă!

O carte bună invită la dezbatere și ce carte ar fi mai potrivită pentru prima întâlnire a Clubului de Lectură Nemira decât Urzeala Tronurilor, primul volum al îndrăgitei serii Cântec de Gheață și Foc, de George R.R.Martin? Ca să te încurajăm la lectură, cartea propusă pentru Club are o reducere specială de 50%, iar întâlnirea va avea loc în Pub Energiea, luni, 18 martie, ora 19.00.

Cei de la New York Times au avut dreptate când au spus că “în mod categoric, Cântec de gheaţă şi foc va ajunge cea mai bună saga fantasy scrisă vreodată…”. Seria lui George R. R. Martin este în prezent un fenomen mondial, atât în lumea literară, cât şi în cea a micului ecran.

Oliviu Crâznic şi Marian Truţă, doi mari scriitori români de SF&F, vor sta de vorbă cu voi despre literatură, despre George R. R. Martin ca rege al fantasy-ului, desprece a însemnat Urzeala Tronurilor în lumea modernă.

Înscrie-te azi la prima întâlnire a Clubului de Lectură Nemira şi dacă te numeri printre primii zece înscriși, primeşti un voucher de 15 lei pentru o comandă de pe Nemira.ro !


Împreună cu partenerii noştri – HBO şi Taraba de Jocuri – ne aşteptăm cititorii cumulte surprize şi premii. Pentru mai multe detalii, accesează acest link.

CARTI
Nici un raspuns pentru “Clubul de lectură Nemira – Vino la prima întâlnire pe 18 martie!”

Lasa un comentariu