Saptamana ingrijirii ochilor – campanie initiata de Vision Optica

Oct 09, 2012 No Comments by

Vision Optica se alatură manifestărilor prilejuite de Ziua Mondială a  Vederii în acest an, organizând în Bucureşti “Săptămâna îngrijirii ochilor”, o campanie de testări gratuite derulată în toate cele 7 magazine de optică medicală din reţeaua Vision Optica, în perioada 8 – 13 octombrie.  În fiecare an, a doua joi din luna octombrie marchează Ziua Mondială a Vederii,  eveniment ce se bucură de atenţie la nivel mondial, concretizându-se în campanii de responsabilizare a opiniei publice cu privire la necesitatea îngrijirii ochilor.

Anul acesta, Ziua Mondială a Vederii are ca temă  accesul egal la diagnosticare şi tratament, ca o măsură importantă în ocrotirea sănătăţii vederii, în aplicarea căreia trebuie să se implice toţi partenerii din domeniul oftalmologiei şi al opticii medicale. Vision Optica a răspuns la acest apel organizand Săptămâna Îngrijirii Ochilor, pentru a da posibilitatea unei testari gratuite a vederii tuturor persoanelor  care, invocând lipsa timpului, a banilor sau a informaţiilor, neglijează efectuarea controlului periodic. Statistici recente arată că 40% – 45% din ochelarii vânduţi pe piaţa românească sunt cumpăraţi „de-a gata“ de la piaţă sau din hipermarketuri, ceea ce demonstrează nevoia de educare şi încurajare a publicului să apeleze la specialişti pentru corectarea deficienţelor de vedere.

Timp de 6 zile, în perioada 8 – 13 octombrie, între orele 9 şi 19.30 şi sâmbată, între orele 9 şi 14, în 7 centre Vision Optica din capitală, bucureştenii îşi pot controla sănătatea ochilor gratuit, beneficiând şi de sfaturile unei echipe de specialişti, pentru prevenirea şi corectarea tulburărilor de vedere.  Pe baza rezultatelor evidenţiate de dioptron, li se vor face recomandări privind paşii necesari pentru îngrijirea corectă a vederii (efectuarea unui consult pentru stabilirea dioptriilor, protejarea de radiaţiile emise de monitorul calculatorului, protejarea corespunzatoare în cazul sensibilităţii la lumină, efectuarea unor investigaţii amănunţite la medicul oftalmolog etc). În timpul campaniei, persoanele testate care vor alege să îşi comande pe loc ochelarii vor beneficia de un discount substanţial şi de oferte speciale în magazinele Vision Optica. Aceasta este o modalitate de a încuraja acţiunea imediată pentru corecţia problemelor de vedere, în contextul în care 8 milioane de oameni din întreaga lume şi-au pierdut vederea din cauza viciilor de refracţie necorectate la timp.

Campania “Săptămâna îngrijirii ochilor” este un îndemn la acţiune cu un mesaj foarte clar: “Vederea are nevoie de îngrijire, deci nu neglija sănătatea ochilor! Mergi la control periodic! Fă o testare chiar acum!”. Orice amânare a controlului ocular poate duce la agravarea unor afecţiuni existente. La fel, folosirea ochelarilor cumpăraţi din piaţă, fără nicio prescripţie medicală, pune în pericol vederea, pe termen mediu şi lung.

Misiunea Vision Optica este de a aduce optica medicală de calitate mai aproape de oameni, atât ca proximitate cât şi ca accesibilitate, iar campania de testări gratuite “Săptămâna îngrijirii ochilor” este o acţiune de responsabilitate socială gândită ca o contribuţie efectivă la îmbunătăţirea stării de sănătate a comunităţii în care funcţionează magazinele din reţea.

Campania de testări gratuite se derulează în perioada 8 – 13 octombrie, în centrele Vision Optica din:  Rahova, Şos. Alexandriei, Crângaşi, Ghencea, Militari, Ştefan cel Mare şi Bd. Theodor Pallady. Pentru locaţiile exacte ale magazinelor, vă invităm să accesaţi site-ul companiei www.vision-optica.ro

Body
Nici un raspuns pentru “Saptamana ingrijirii ochilor – campanie initiata de Vision Optica”

Lasa un comentariu